rezumat
deși există multe dezbateri în domeniul studiilor privind dizabilitatea și al serviciilor pentru dizabilități, majoritatea oamenilor ar fi de acord cu afirmația că persoanele cu dizabilități1 experimentează diferite grade de viață subordonată și diminuată prin discriminare economică, socială, juridică, religioasă și culturală. Aceste probleme au fost recent recunoscute oficial de Organizația Națiunilor Unite sub forma Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, care leagă națiunile membre care devin semnatare. În lumina acestei recunoașteri, este important să ne oprim și să ne gândim la natura răului pe care îl experimentează persoanele cu dizabilități și chiar la conceptul de rău. De exemplu, deteriorarea în sine este cea care provoacă răul? Dacă da, ar trebui să ne concentrăm pe reducerea sau chiar eliminarea deprecierii, care este o perspectivă comună. O astfel de viziune interpretează dizabilitatea ca fiind dăunătoare în sine. În schimb, există un punct de vedere în rândul unor persoane cu dizabilități că, în timp ce deficiențele uneori provoacă neplăceri, oboseală și chiar durere, sursa primară de rău este externă persoanei, situată în domeniul credinței.
