Georg Jellinek, (născut la 16 iunie 1851, Leipzig —a murit la 12 ianuarie 1911, Heidelberg, Germania), filozof juridic și politic German care, în cartea sa Die Sozialethische Bedeutung von Recht, Unrecht und Strafe (1878; a 2-a ed., 1908; „semnificația Social-etică a binelui, a răului și a pedepsei”), a definit legea ca un minim etic—adică ca un corp de principii normative esențiale existenței civilizate. Diferindu-se de școala influentă a pozitiviștilor juridici, Jellinek a insistat că legea are o origine socială și, prin urmare, aprobarea populară era necesară pentru a converti faptele sociale și psihologice în norme juridice.
Jellinek, fiul savantului rabinic Adolf Jellinek, a devenit convertit la creștinism. La universitățile din Viena (1879-89), Basel (1890-91) și Heidelberg (1891-1911), a fost un profesor de clasă capabil, precum și un savant distins. La nivel internațional, probabil cea mai cunoscută lucrare a sa este Declarația Drepturilor Omului și ale cetățenilor (1895; inițial în Germană), în care a emis ipoteza că declarația revoluționară franceză (aprobată de Adunarea Constituantă Națională la 26 August 1789) a fost derivată nu atât din scrierile filosofului iluminist francez Jean-Jacques Rousseau—așa cum se credea în general—, ci mai ales din istoria politică și juridică Anglo-americană, în special din teoriile invocate pentru a susține lupta Americană pentru independență. Jellinek și-a sintetizat opiniile în Toategemeine Staatslehre (1900; „Teoria generală a statului”).
