ce se întâmplă dacă autismul nu se datorează deficitelor din creier? Ce se întâmplă dacă este opusul–că „mai degrabă decât să fie ignoranți, persoanele autiste iau prea mult și învață prea repede”?
aceasta este întrebarea pe care Maia Szalavitz o explorează într-o poveste atentă și sensibilă în materie, parte a site-ului de știri Medium. Nu pot să nu trag același citat din povestea pe care Virginia Hughes a evidențiat-o într-o notă pe e-mailul ei Gray Matters:
Imaginați-vă că v-ați născut într-o lume a unei supraîncărcări senzoriale uluitoare, inevitabile, ca un vizitator de pe o planetă mult mai întunecată, mai calmă și mai liniștită. Ochii mamei tale: o lumină stroboscopică. Vocea tatălui tău: un ciocan pneumatic mârâit. Micuțul ăla drăguț pe care toată lumea îl crede atât de moale? Șmirghel cu pietriș de diamant. Și ce zici de toate că gângurit și afecțiune? Un baraj de intrări haotice, indescifrabile, o cacofonie de date brute, nefilterabile.
aceasta, pe scurt, este „teoria mondială intensă” a autismului. Este o idee de la Henry Markram, ” omul din spatele Europei $1.3 billion Human Brain Project, un efort de cercetare gargantuan pentru a construi modelul supercomputerului creierului”, scrie Szalavitz. Markram este, de asemenea, tatăl unui băiat autist, care l-a învățat pe Markram cât de mare este decalajul dintre neuroștiința de ultimă oră și ajutorul pentru pacienți precum fiul său. „Ca tată și neurolog, îți dai seama că pur și simplu nu știi ce să faci”, spune el.
Szalavitz realizează două lucruri cu această piesă: ne povestește despre cercetarea lui Markram, despre promisiunea ei și despre criticii teoriei. Și ne arată cum este pentru el și familia sa să-și crească fiul, a cărui boală poate fi foarte dificil de gestionat.
Szalavitz–un prieten de–al meu, Sunt fericit să dezvălui-face o treabă foarte bună aici. Și nu ratați fotografia lui Darrin Vanselow.
-Paul Raeburn
