Petru I, (născut la 11 iulie 1844 , Belgrad, Serbia—a murit la 16 August 1921, în vârf, lângă Belgrad), rege al Serbiei din 1903, primul monarh strict constituțional al țării sale. În 1918 a devenit primul rege al Regatului Sârbilor, Croaților și slovenilor (mai târziu numit Iugoslavia).
Născut al treilea fiu al domnitorului Alexandru Karadjordjevi (1842-58), Petru a devenit moștenitor al tronului la moartea fratelui său Svetozar (1847). După ce tatăl său a fost forțat să abdice (1858), Petru a trăit în exil pentru următorii 45 de ani. Educat în Franța, în principal la școli militare precum prestigiosul Saint-Cyr, a servit ca locotenent în armata franceză în timpul războiului Franco-German și a fost decorat cu Crucea Legiunii de onoare pentru eroism. Când sârbii din Herțegovina s-au revoltat împotriva turcilor în 1875, Petru a organizat o petrecere de voluntari pentru a-i ajuta. Ulterior a devenit senator onorific în Muntenegru (1883) și și-a îmbunătățit legăturile dinastice căsătorindu-se cu Zorka, primul copil al Prințului Nicolae al Muntenegrului (1883).
în 1903 regele sârb Alexandru Obrenovi (1889-1903) a fost asasinat, punând capăt dinastiei Obrenovi, iar Petru a fost ales rege al Serbiei. Reputația sa de liberal (a tradus John Stuart Mill ‘ s eseu despre libertate în sârbă în 1868) și susținerea puternică a Guvernului constituțional a contribuit la îmbunătățirea situației politice de acasă și la câștigarea recunoașterii în străinătate. Incapacitat de vârstă și sănătate precară, Petru și-a numit moștenitorul, prințul Alexandru (Alexandru I), regent la 24 iunie 1914. În timpul Primului Război Mondial, după înfrângerea Serbiei de către Puterile Centrale (Germania și Austria) în 1915, a luat parte la retragerea spre Marea Adriatică, purtată într-o așternut. La sfârșitul Primului Război Mondial s-a întors la Belgrad, unde a fost proclamat rege al sârbilor, croaților și slovenilor (1 Decembrie 1918).
