această lucrare folosește un model dinamic simplu pentru a descrie evoluția procesului decizional judiciar în sistemele de drept civil. Spre deosebire de sistemele de drept comun, jurisdicțiile de Drept civil nu adoptă un principiu stare decisis în adjudecare. Pentru a decide orice problemă juridică dată, precedentele au un rol persuasiv. Se așteaptă ca instanțele de drept Civil să ia în considerare deciziile anterioare atunci când există un nivel suficient de coerență în jurisprudență. În general, atunci când se dezvoltă o jurisprudență uniformă, instanțele tratează precedentele ca o sursă de drept „moale”, luându-le în considerare atunci când iau o decizie. Cu cât este mai mare nivelul de uniformitate în precedentele anterioare, cu atât este mai mare forța persuasivă a jurisprudenței. Deși jurisdicțiile de Drept civil nu permit judecătorilor disidenți să atașeze o disidență la o opinie majoritară, cazurile care nu se conformează tendinței dominante servesc drept semnal de disidență în rândul sistemului judiciar. Aceste cazuri influențează deciziile viitoare în moduri diferite în diferite tradiții juridice. Judecătorii pot fi, de asemenea, influențați de tendințele și tendințele jurisprudențiale recente în jurisprudență. Evoluția jurisprudenței sub aceste doctrine ale precedentelor este modelată, având în vedere posibilitatea consolidării sau coroziunii căilor de atac și permanența jurisprudenței nesoluționate.
