acest text este extras din www.goete.eu/glossary
societatea cunoașterii este un termen care descrie societățile caracterizate economic și cultural printr-un grad ridicat de dependență de potențialul lor de a crea cunoștințe științifice și tehnologice. Pe baza tehnologiilor de prelucrare a datelor din era informației, un element tipic este utilizarea strategică a cunoștințelor ca factor al concurenței economice între națiuni, precum și între companii și servicii din interiorul națiunilor. Prin urmare, cercetarea și dezvoltarea (R&D) sunt strâns legate. Cunoașterea devine un bun special pe piață și un produs pentru mărfuri. Din punct de vedere economic, societățile cunoașterii investesc în educația și formarea oamenilor pentru a construi resurse de capital uman care ar trebui să le permită să îndeplinească așteptările de a perpetua tradițiile și de a folosi mai important cunoștințele pentru a dezvolta inovații. Principiile importante într-o societate a cunoașterii sunt crearea de rețele între producătorii de cunoștințe, eficacitatea în aplicarea, controlul și evaluarea și învățarea. Pentru a distinge diferențele de calitate a cunoștințelor și a instituțiilor de cunoaștere, există un interes ridicat în clasarea eforturilor educaționale. Statutul Social al indivizilor este puternic dependent de gradul de realizare educațională a acestora. Ca expresie a modernității târzii, societățile cunoașterii sunt caracterizate de o conștiință reflexivă cu privire la procesele constructive și metodologice. Consecințele pedagogice sunt fixate în așteptarea ca toată lumea să se afle într-un proces de învățare pe tot parcursul vieții pentru a face față cel puțin părților relevante din cantitatea viitoare de cunoștințe noi și cu relevanța în scădere a cunoștințelor vechi. Un atribut crucial al societății cunoașterii este o creștere extraordinară a complexității cunoașterii care afectează nu numai o țară, ci întreaga lume. Susținută de comunicarea de mare viteză (internet), cantitatea de informații nu poate fi gestionată doar de indivizi, ci trebuie să fie însoțită de programe și strategii educaționale pentru a distinge semnificația informațiilor și pentru a găsi o atitudine personală față de complexitatea cunoașterii. Între individualizarea învățării și globalizarea distribuirii cunoștințelor, rolul profesorilor devine important ca agenți intermediari.
